La început, în viaţa lor nu a fost loc pentru un copil. Apoi, când l-au dorit au aflat că nu îl pot avea. Aşa că au adoptat unul.
Geta este din Craiova şi are 42 de ani. S-a măritat cu Marian din dragoste, acum 19 ani. Ea terminase Facultatea de Chimie. El era profesor. Ca în orice început, o vreme n-a fost loc de o a treia persoană. Întâi, au plecat să muncească în ţară, cu repartiţii. Au stat cu chirie, în cămine şi la gazde, şi-au făcut concediile pe bani luaţi cu împrumut şi au mâncat la cantine ori pe la părinţi şi rude. Să aibă un copil la vremea aceea nu era tocmai lucru uşor. Dar nici nu se gândeau prea serios la acest lucru. Se iubeau cu patimă şi li se părea că nu petreceau suficient de mult timp împreună. „Copilul o să vină mai târziu, când ne-om plictisi unul de altul“, dădeau explicaţii, mai în glumă, mai în serios, prietenilor. Anii au trecut, de la camera cu chirie, tinerii s-au mutat în apartamentul personal – cumpărat cu sacrificii şi economii drastice. A urmat o perioadă la fel de agitată: casa trebuia mobilată, evident, iar lucrurile de strictă necesitate încărcau listele de proiecte pentru viitor: un televizor – sau mai bine două, un frigider, maşină de spălat, de ce nu, un calculator şi chiar o staţie audio, pentru petrecerile pe care le dădeau pentru prieteni.
Fie că mijloacele contraceptive au fost excelente, fie că … nu a fost să fie – timp de zece ani, nici unul nu s-a întrebat de ce bebeluşul nu a sosit. La 30 de ani, însă, Geta a decis: voia să rămână însărcinată. O lună, două, zece – sarcina mult dorită se lăsa aşteptată. Ea era de vină? Sau el? Au urmat controalele medicale. În cele din urmă, verdictul medicilor a fost neiertător: Geta nu putea avea copii.
„Acum suntem o familie“
Anul trecut, la aniversarea a 18 ani de la căsătorie, Geta şi Marian şi-au făcut un cadou: au depus o cerere pentru adopţie. Câteva luni mai târziu, visul pe care îl credeau pierdut li s-a realizat: au devenit părinţii unui copil dulce şi drăgălaş, de doi ani.
„Nu cred că am fost vreodată mai fericită decât în clipa în care mi-am ţinut în braţe copilul“, surâde Geta astăzi, în vreme ce nu pierde din ochi mogâldeaţa cu păr negru inelat. „Ştiu că am greşit. Am pierdut ani întregi preocupându-mă de lucruri care nu aveau, de fapt, prea mare importanţă. Poate că, dacă aş fi fost conştientă de ceea ce contează cu adevărat în viaţă şi mai interesată de sănătatea mea, am fi reuşit să avem copilul nostru… Nu ştiu şi nici nu mai contează acum. Important este că am avut curajul să-l adopt pe Iulian. Acum suntem o familie, iar el este copilul nostru. Şi nu cred acum că există o diferenţă între copii naturali sau adoptaţi – ori părinţi biologici şi adoptivi. Unde există iubire adevărată, graniţele acestea devin insesizabile“, conchide Geta, privind cei doi oameni importanţi din viaţa ei: soţul, care i-a stat mereu alături, şi fiul, cel care i-a întregit existenţa.
Copiii adoptaţi, în cifre
În perioada ianuarie – septembrie 2008, la Direcţia Generală pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Dolj (DGASPC) au fost depuse 52 de dosare pentru adopţie. „Dintre acestea, pentru 19 copii au fost definitivate sentinţele de deschidere a procedurii adopţiei, iar 33 de dosare se află pe rolul instanţelor“, precizează Marinela Zană, şefa Serviciului Adopţii, din cadrul DGASPC Dolj. „Pentru 18 copii urmează să fie definitivate sentinţele până la sfârşitul anului în curs, iar celelalte 15 dosare au termene în instanţă. Trei dosare sunt în lucru. În prezent, avem 17 copii adoptabili (trei copii cu sentinţe din 2007 şi 14 cu sentinţe din 2008)“.
Din numărul total de copii adoptabili din Dolj, Serviciul Adopţii precizează că nouă sunt sănătoşi, iar opt au probleme de sănătate. Iar dintre cei nouă copii sănătoşi, unul relaţionează cu o familie atestată pentru adopţie, opt au vârsta cuprinsă între cinci şi 15 ani (în prezent nu există cereri din partea familiilor pentru aceste grupe de vârstă).
De la începutul anului şi până în prezent, în Dolj, 12 copii au fost încredinţaţi în vederea adopţiei, iar doi au termen în instanţă, în vreme ce numărul încuviinţărilor în vederea adopţiei este de 38.
În România, din datele statistice oferite de Oficiul Român pentru Adopţii, numărul total al adopţiilor efectuate în anul 2007 în România este de 1.294 – din care fete adoptate au fost 620. Tot anul trecut, au adoptat copii 939 de familii: 904 câte un copil, 34 – câte doi şi doar o familie a adoptat trei. 305 persoane au adoptat, tot în 2007, copilul/copiii soţului/soţiei. În ceea ce priveşte preferinţele familiilor adoptatoare, se pare că 26% îşi doresc un copil sub un an, 42% îşi doresc copii cu vârsta de 1 – 3 ani, 17% – 3 – 5 ani şi 11% vor copii mai mari de cinci ani. De asemenea, 38% dintre familii îşi doresc să adopte fete, în vreme ce 17% nu au nici o preferinţă în privinţa etniei copilului.
